Solidaritatea europeană este un concept apus iar familia europeană rămâne doar un slogan apatrid de uz intern.
În fața valului de criză economică iminentă, Banca Central Europeană ridică birocratic din umeri: singurii bani pe care îi pot da sunt cei din exercițiul financiar 2014/2020. Practic, nu se dau bani pentru economiile afectate de criză ale Italiei, Franței, Germaniei și ale altor țări.
Investitorii resimt asta, mai ales că semnalul vine în urma apelurilor făcute de țările membre.
Situația asta îmi amintește de un moment similar în cel de-al doilea răboi mondial când Franța tocmai fusese cucerită de Germania, Belgia capitulase imediat și forțele răului se îndreptau vertiginos spre Marea Britanie. W.Churchill cere sprijinul aliaților, dar aceștia îi întorc spatele-operațiunea Dynamo.
Noi suntem în 2020, într-o situaţie de criză severă când economiile sunt afectate de alte cauze decât cele anvizajate în trecut.
Lăsate singure, țările caută soluții unilaterale la o problemă globală.
Germania a lansat emisiuni de 500 de miliarde euro pentru creditarea companiilor care au dificultăţi.
Dacă Banca Central Europeană ar fi făcut la fel, bursele ar fi reacționat imediat. În absența acestei măsuri, primul efect este contracția piețelor și scumpirea banilor. Pentru o țară ca România care trăiește din împrumuturi, costurile dobânzilor vor deveni poveri imposibil de cărat.
În opoziție cu strategia europeană, Trump cel înjurat, a salvat America. Când FED-ul a redus dobânda la 0, bursele au reacționat electric și s-au dus pe pozitiv. A fost semnalul că investitorii au încredere în economie.
În România, premierul a făcut un exerciuțiu de PR complet nefolositor economiei pentru că investitorii aveau să afle că orice întrebare legată de măsuri concrete pentru protejarea mediului de afaceri se termina cu un dubitativ-retoric:vom vedea…vom analiza. Din păcate, suntem într-o cursă contracronometru și fiecare 24h ne apropie de colapsul economic. Măsurile aruncate în spațiul public de unii politicieni-amânarea plății impozitelor sau a ratelor-arată că cei de la care ar fi trebuit să așteptăm salvarea națională denotă o cronică neînțelegere a fenomenului. Situația creată nu poate fi rezolvată prin amânarea la plata a impozitelor sau alte bazaconii din familia habarnistă pentru că firmele cu adevărat afectate de criză se confruntă cu scăderea extremă a veniturilor sau chiar cu anularea acestora. Deci, n-ai ce să le amâni atâta timp cât cash-flowul a dispărut dar ziua de salariu amenință solvabilitatea.
E nevoie de alocări de fonduri pentru a acoperi costurile cu forța de muncă iar una dintre variante ar fi, de exemplu, un nou concept al șomajului tehnic care să suspende măsurile șomajului și să preia costurile pentru companiile din sectorul serviciilor, vizate de întreruperea temporară a activității. Astfel , s-ar putea evita concedierile bruște și masive și s-ar menține capacitatea de lucru.
Lasă un răspuns